VIDEO EXCLUSIV | Octavian Berceanu, despre cum poate fi redus traficul din Capitală: „Trebuie scoase mașinile parcate pe prima bandă a principalelor șosele”

Publicat: 27/09/2022, 10:00

Octavian Berceanu, fost comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că una dintre soluțiile pentru reducerea traficului din Capitală este scoaterea mașinilor parcate pe prima bandă a marilor bulevarde din oraș.  

„Una din soluții (pentru reducerea traficului – n.r.) este să scoți mașinile parcate pe prima bandă pe șoselele principale din București, asta e clar. Trebuie să găsim locuri, să construim acele parcări suspendate, care există și în alte țări (…) Există și alte tipuri de parcări pe care le vedem și în alte orașe aglomerate, cum sunt Singapore, Tokyo, sau orașe mari din China, și funcționează foarte bine, au o capacitate foarte mare, pe o suprafață foarte mică, vorbim de dispunere pe niveluri, și atunci ele sunt o soluție”, a declarat Octavian Berceanu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Fostul comisar general al Gărzii Naționale de Mediu a mai precizat că autoritățile locale nu au colaborat cu oamenii de afaceri care au dorit să aducă parcări inteligente în marile orașe.

„Au fost oameni de afaceri care au mers afară ca să vadă parcările”

„Știu că au fost oameni de afaceri care au mers afară ca să le vadă (parcări – n.r.), și să le aducă, în parteneriate publice-private, nu doar în București, ci și în Cluj, dar nu au găsit niciun fel de colaborare cu autoritățile publice locale. Ori, aceste parteneriate, publice – private locale, sunt cele mai de succes în toată lumea, nu trebuie să inventăm noi absolut nimic”, a mai precizat Octavian Berceanu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Salariul minim se va calcula diferit! Directiva care explică noua formulă: Pot include 60% din...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
Doi absolvenți de MIT, acuzaţi că au furat milioane de dolari în criptomonede, în doar...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Momentul în care premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. Care este starea lui după...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey,...
×